PAŞI DE COPIL ÎN IAŞII MARILOR ZIDIRI

Proiectul ”Pași de copil în Iașii marilor zidiri” la Colegiul Național ” Costache Negruzzi”

Activitate cu caracter novativ prin amploarea desfăşurării, varietatea activităţilor şi multitudinea factorilor educaţionali implicaţi, proiectul „Paşi de copil în Iaşii marilor zidiri” iniţiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, are ca obiective, printre altele, valorizarea resurselor culturale ale oraşului, schimbul de bune practici educaţionale şi iniţierea unor strategii educaţionale complementare pentru elevii din mediul rural.

Sub aceste auspicii şi în virtutea unui parteneriat de tradiţie, Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iaşi a fost gazda unui grup de elevi de la Şcoala „Iacob Negruzzi” Trifeşti, propunându-le acestora o serie de activităţi menite a completa educaţia culturală, artistică şi comportamentală a elevilor. Astfel, marți, 13 iunie a.c., echipa negruzzistă a fost întregită de alţi 15 elevi ai şcolii mai sus menţionate, pentru a participa la activități educative în cadrul colegiului (sesiuni experimentale, prezentări ale unor Proiecte ERASMUS+), la o vizită la Universitatea ”Al.I.Cuza”, la Muzeul Universității, precum și la o plimbare în Parcul Copou. În partea a doua a zilei, elevii au participat la activități în aer liber în cadrul Complexului Palas.

Astfel, proiectul „Pași de copil în Iașii marilor zidiri” oferă elevilor oportunitatea de a vizita și de a-și completa cunoștințele despre obiectivele culturale ale orașului Iași, dar și de a cunoaște mai bine instituțiile școlare ieșene, deschizând, totodată, orizonturi educaționale și comportamentale dincolo de spațiul formal al sălilor de clasă.