Catedra de limba si literatura romana
Profesori
prof.dr. Gavrila Camelia
prof. Chirila Mariana
prof. Chiriac Mariana
prof. Dobos Mihaela
prof. dr. Hirca Luminita
prof. Moga Romel
prof. Zaharia Cezar
prof. Bozdoro Adriana
prof. Ciobanu Mariana
prof. Nicolaev Maria
Activitate
Activitatea catedrei de Limba şi literatura română din Colegiul „C. Negruzzi” a fost complexă şi variată, implicând deopotrivă dimensiunile ştiinţifice, metodice, educative şi de formare în domeniul specific, dar şi în altele, conexe.
I Activitatea ştiinţifică şi metodică a fost bogată şi diversă, concretizată în rezultate de excepţie la concursuri şcolare şi olimpiade (conform anexei), organizarea unor dezbateri, iniţierea de proiecte, organizarea şi participarea la dezbateri şi simpozioane, continuarea unor parteneriate, susţinerea de lecţii în cadrul CEX etc., după cum urmează. - Publicarea unor lucrări ştiinţifice de specialitate: o Camelia Gavrilă, Mihaela Doboş, Mariana Chirilă, Cezar Zaharia: Limba şi literatura română de la competenţă la performanţă. Ghid de pregătire pentru evaluările din învăţământul primar. o Mihaela Doboş, Despre alfa şi omega în literatura română veche, în caietele Simpozionului naţional Literatura şi celelalte arte, iunie 2010 o Mariana Chiriac, Timp şi cuvânt de început, în caietele Simpozionului naţional Literatura şi celelalte arte, iunie 2010 o Mihaela Doboş, Manual INTERLINGUA, Set de materiale pentru dezvoltarea competenţelor interculturale în şcoli, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, mai 2010 o Mariana Chiriac, Creativitate şi comunicare, în vol. Creativitate şi inovaţie în învăţământ, 2010, Editura Neutrino, Caraş-Severin - Organizarea Cercului metodic al profesorilor de limba şi literatura română, coordonat de prof. Camelia Gavrilă, cu tema Valenţele interculturalităţii, la care au participa 50 de profesori din Iaşi; - Derularea în condiţii foarte bune şi cu rezultate de excepţie a Evaluării Naţionale pentru elevii de clasa a VIII-a, precum şi a examenului de evaluare a competenţelor de comunicare orală, în cadrul Bacalaureatului 2010. - Organizarea fazei naţionale a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură Română „Ionel Teodoreanu”, ediţia a V-a, în cadrul căreia prof. dr. Camelia Gavrilă a fost secretar ştiinţific, prof. Mihaela Doboş şi prof. Cezar Zaharia – secretariat tehnic, prof. Mariana Chirilă – evaluator la proba orală. - Îndrumarea elevilor pentru participarea la Concursul naţional de interpretare critică Garabet Ibrăileanu, Concursul de creaţie Poveştile de la Bojdeucă, Concursul de creaţie Tinere condeie, Concursul Leris, Concursul judeţean O masca râde, alta plânge, unde s-au obţinut rezultate foarte bune (cf. bazei de date a şcolii). - Organizarea testării pentru admiterea elevilor în clasa a V-a. - Iniţierea şi derularea seminarului de formare Demersuri interculturale în spaţiul didactic şi în procesul educaţiei pentru cunoaştere şi cultură, organizat de Colegiul “C. Negruzzi” în parteneriat cu ISJ Iaşi, în cadrul Săptămânii Educaţiei Globale: coordonare şi referat ştiinţific – prof. dr. Camelia Gavrilă, referat metodic – prof. Mariana Chirilă, Mariana Chiriac, Adriana Bozdoro, prezentare de proiect – prof. Mihaela Doboş, lecţie deschisă – prof. Mariana Chiriac, realizarea unui site educaţional – prof. Cezar Zaharia, referat pe tema interferenţelor culturale – prof. dr. Luminiţa Hîrcă. - Coordonarea ultimului număr al revistei Corolar (Camelia Gavrilă, Mihaela Doboş, Cezar Zaharia). - Prof. Mihaela Doboş, Mariana Chirilă, Cezar Zaharia şi Luminiţa Hârcă au continuat colaborarea cu CEX Iaşi. - Prof. Mariana Chiriac a îndrumat practica pedagogică pentru studenţii de la Facultatea de Litere, anul III. - Prof. Mariana Chiriac şi Mariana Chirilă au participat la o lansare de carte, în cadrul Universităţii „Al. I. Cuza,” împreună cu elevii claselor a IX-a A, a IX-a C şi a IX-a E. - Elevi coordonaţi de prof. Mriana Chirilă şi Mariana Chiriac au participat şi au obţinut premii la Simpozionul Naţional „Literatura şi celelalte arte”. - Prof. Camelia Gavrilă, Mihaela Doboş, Mariana Chiriac şi Cezar Zaharia au desfăşurat activităţi specifice funcţiei de metodist ISJ (inspecţii curente şi speciale, realizarea unor materiale, participarea la şedinţe de lucru etc.). - Prof. Adriana Bozdoro şi Mariana Ciobanu au participat, în calitate de prof. asistenţi, la Proba de evaluare a competenţelor digitale, respectiv la Proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă străină, din cadrul examenului de Bacalaureat 2010.
II. Activitatea educativă - Implicarea catedrei în derularea proiectului educaţional Arts Week: coordonare – prof. dr. Camelia Gavrilă, realizarea proiectului – prof. Mihaela Doboş, coordonator maraton teatral (secţiunea limba română) – prof. Cezar Zaharia, coordonator concurs de eseuri „Identitate prin creaţie” – prof. Mariana Chirilă (mai 2010); - Membrii catedrei au contribuit la iniţierea, proiectarea, organizarea şi derularea proiectului Ziua Porţilor Deschise pentru elevii de clasa a IV-a din Iaşi: coordonare – prof. dr. Camelia Gavrilă, prezentare teoretică: Creativitatea şi imaginaţia – premise ale succesului şcolar şi competiţional – prof. Mihaela Doboş, lansare de carte; prof. Luminiţa Hîrcă a susţinut o lecţie-workshop cu tema “Învăţaţi jucându-vă!” – martie 2010; - Prof. Cezar Zaharia, în calitate de consilier educativ, a coordonat standul Colegiului “Costache Negruzzi” în cadrul Salonului Ofertelor Educaţionale, organizat de CJAPP şi ISJ Iaşi – aprilie 2010; - Toţi membrii catedrei s-au implicat în Campania de colectare de cărţi „Ai citit o carte, dă-o mai departe”, din cadrul Proiectului „Bursa, o şansă pentru copiii din mediul rural”, coordonat de World Vision România, martie – aprilie 2010. - Un elev îndrumat de prof. Mariana Chirilă a obţinut Premiul III la Concursul national Mesajul meu antidrog (sectiunea eseu) - Toţi membrii catedrei au coordonat elevii spre vizionarea unor spectacole, vizitarea unor muzee, a Grădinii Botanice etc. - Prof. Mariana Ciobanu a participat, împreună cu elevii la Târgul Internaţional de carte Primăvara cărţilor, mai 2010. - Prof. Mihaela Doboş a organizat pentru elevii clasei a VII-a D, în parteneriat cu prof. de geografie, o tabără de vară, cu tema: Parcul Naţional Munţii Apuseni – coordonate geografice, ecologice şi culturale, în cadrul proiectului „GREEN” (iulie 2010).
III. Activitatea de formare continuă - Prof. dr. Camelia Gavrilă a participat la stagiul de formare din cadrul proiectului strategic Metode inovative în formarea personalului didactic pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor organizat de MECI în parteneriat cu Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC) şi cu organizaţia olandeză International Child Development Initiatives (ICDI). - Prof. Mariana Chiriac a participat la Simpozionul internaţional de comunicări ştiinţifice Creativitate şi inovaţie în învăţământ, martie 2010, Caraş-Severin - Prof. Luminiţa Hîrcă a susţinut inspecţia specială de echivalare a doctoratului cu gradul didactic I; - Prof. Adriana Bozdoro a susţinut Inspecţia curentă II pentru obţinerea gradului II; - Prof. Mihaela Doboş a participat la seminarul de încheiere a proiectului „Interlingua”, contribuind la realizarea standului de prezentare a proiectului Colegiului „C. Negruzzi”: „A studia, a munci, a trăi oriunde”, eveniment organizat de Britisch Council Bucureşti, în parteneriat cu Kulturkontact Austria şi MECI - Prof. Cezar Zaharia a participat la stagiul Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală, susţinut de Organizaţia Salvaţi copiii!, în parteneriat cu MECTS – mai 2010; - Prof. Mihaela Doboş şi Mariana Chiriac au participat la Simpozionul Naţional „Literatura şi celelalte arte”, organizat de Colegiul Naţional Iaşi.
RECOMANDARI PENTRU LECTURA SUPLIMENTARA
CLASA a V-a
- Mircea Cărtărescu, Enciclopedia zmeilor
- Michael Ende, Povestea fără sfârşit
- Ionel Teodoreanu, La Medeleni(vol. I)
- Barbu Ştefănescu Delavrancea, Domnul Vucea
- Ion Creangă, Amintiri din copilărie
- Jules Verne, Căpitan la 15 ani, Insula misterioasă etc
- Otilia Cazimir, Poveşti
- Lucian Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor (eventual fragmente)
- Ştefan Augustin Doinaş, Balade
- Mihail Sadoveanu, Povestiri
- Cezar Petrescu, Fram, ursul polar
- I. L. Caragiale, Schiţe
- Marin Sorescu, Unde fugim de-acasă
- Nichita Stănescu, Gheorghe Tomozei, Carte de citire, carte de iubire
- Mihai Eminescu, Făt –Frumos din lacrimă
- Costache Negruzzi, Cum am învăţat româneşte
- Cezar Petrescu, Pif, Paf, Puf sau o vacanţă de pomină
- Mark Twain, Aventurile lui Huckeberry Finn
- Molnar Ferenc, Băieţii din strada Pal
- I. Al. Brătescu- Voineşti, Moartea lui Castor, Bietul Tric
- Rudyard Kipling, Cărţile junglei
- Jack London, Mihail, câine de vânătoare, Colţ Alb
- Alphonse Daudet, Tartarin din Tarascon
- Charles Coster, Till Ulenspiegel
- Tudor Arghezi, Cartea cu jucării, Prisaca
- Ana Blandiana, Întâmplări din grădina mea
- Eusebiu Camilar, Povestiri eroice
- Petre Dulfu, Isprăvile lui Păcală
- Ion Mitru, Din marile legende ale lumii
- Andrew Lang, Legendele Troiei şi Greciei
- Terry Pratchett, O pălărie plină de cer, Piramide, Stranii surate, Uluitorul Maurice şi rozătoarele lui ducate
- J. M. Barrie, Peter Pan
- Jerome K. Jerome, Vacanţă cu copiii mei, Trei într-o barcă
- P. L. Travers, Mary Popins în Parc etc.
clasa a VI-a
- Ionel Teodoreanu, La Medeleni
- Radu Tudoran, Toate pânzele sus
- Mihail Sadoveanu, Neamul Şoimăreştilor
- Elvira Bogdan, Talismanul de Safir, Domniţa Ruxandra
- Jack London, Colţ Alb
- Jerome K. Jerome, Trei într-o barcă
- Herbert George Wells, Maşina Timpului, Omul invizibil
- Nicolae Labiş, Moartea căprioarei
- Mihai Eminescu, Lacul, Dorinţa, Floare albastră, Crăiasa din poveşti
- Mircea Cărtărescu, Fata cu şosete de diamant, Steluţe în genele ei
- Mioriţa, Monastirea Argeşului, Pintea Viteazul, Soarele şi luna (balade populare)
- Ştefan Augustin Doinaş, Mistreţul cu colţi de argint
- Vasile Alecsandri, Chiriţa în provinţie, Chiriţa în Iaşi
- I.L. Caragiale, O scrisoare pierdută
- Victor Ion Popa, Take, Ianke şi Cadîr, O mie şi una de nopţi
- Mihai Eminescu, Făt-Frumos-din-Lacrimă, Călin Nebunul
- Constantin Chiriţă, Cireşarii
- Ioan Slavici, Budulea Taichii
- Charles Dickens, Oliver Twist, David Cooperfield
- Maxim Gorki, Copilăria
- Victor Hugo, Mizerabilii
- Erich Kästner, Emil şi detectivii
- Hector Malot, Singur pe lume
- Herman Melville, Robin Hood
- James Fenimore Cooper, Ultimul mohican
- Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinţ
- Grigore Alexandrescu, Fabule
- Jean de la Fontaine, Fabule
- Herman Melville, Moby Dick
- Alphonse Daudet, Tartarin din Tarascon, Port-Tarascon
- Gragham Green, La drum cu mătuşa mea
- Alexandre Dumas, Cei trei muschetari
- Paul Féval, Cocoşatul, Misterele Londrei
- Rafael Sabatini, Scaramouche
- Jules Verne, O călătorie spre centrul pământului, Ocolul pământului în 80 de zile, 20000 de leghe sub mări
- Alexandru Mitru, Din marile legende ale lumii, Legendele Olimpului
- Alexandru Odobescu, Doamna Chiajna
- Elvira Bogdan, Domniţa Ruxandra
- Rafaelo Giovagnolli, Spartacus
- Henryk Sienkiewicz, Quo vadis?, Prin foc şi sabie
- Walter Scott, Ivanhoe
- Henry Gilbert, Robin Hood
- Isaac Asimov, Pulbere de stele
CLASA a VII-a
1. Balade culte
George Coşbuc, Paşa Hassan, Moartea lui Gelu
Aron Cotruş, Horea
Nichita Stănescu, Veche întâmplare
Vasile Alecsandri, Noaptea Sfântului Andrii
2. Poeme eroice
Vasile Alecsandri, Dan, căpitan de plai , Golia ticălosul
Mihai Eminescu, Scrisoarea III
3. Parabole
Parabola vameşului şi a fariseului, Parabola sămănătorului
4. Nuvele
Barbu Ştefănescu Delavrancea, Hagi Tudose
Liviu Rebreanu, Catrastofa, Iţic Ştrul, dezertor
Fănuş Neagu, Dincolo de nisipuri
Mihail Sadoveanu, Cozma Răcoare
George Călinescu, În tren
Mircea Eliade, Tabăra de la Sibiu
Mihail Sadoveanu, Hultanul
Vasile Voiculescu, Căprioara din vis
5. Romane
Marin Preda, Morometii, vol. I
Mihail Sadoveanu, Baltagul
Jules Verne, Doi ani de vacanţă
Jonathan Swift, Călătoriile lui Guliver
Charles Dickens, David Coperfield
Francois Rebelais, Gargantua şi Pantagruel
Daniel Defoe, Robinson Crusoe –
Agatha Christie, Zece negri mititei–
6. Imnuri şi ode
Andrei Mureşanu, Deşteaptă-te, române–
Mihai Eminescu, Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
Ioan Alexandru, Imnul Albei-Iulia
Lucian Blaga, Odă simplisimei flori
7. Psalmii
Tudor Arghezi, Psalmi
Alexandru Macedonski, Psalmi moderni –
8. Poezii
Mihai Eminescu, Doina
Tudor Arghezi, Lumină lină
Nicolae Labiş, Moartea căprioarei
Vasile Voiculescu, Florii
CLASA A VIII-A
- M. Eminescu, Fiind băiat, păduri cutreieram
- Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop
- J. D. Salinger, De veghe în lanul de secară
- Alain Fournier, Cărarea pierdută
- Nina Cassian, Poezii în limba spargă
- Tudor Arghezi, Prefaţă la Ţara piticilor
- Mircea Cărtărescu, Orbitor
- Simona Popescu, Exuvii
- J.W.Goethe, Poezie şi adevăr
- Italo Calvino, Baronul din copaci
- Ioan Slavici, Mara
- Duiliu Zamfirescu, Viaţa la ţară
- Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach
- Marin Preda, Moromeţii
- Fănuş Neagu, Vară buimacă,
- Honoré de Balzac, Moş Goriot
- John Steinbeck, La răsărit de Eden .
- Ion Ghica, Şcoala acum 50 de ani
- L. Caragiale, Bacalaureat, Triumful talentului, Un pedagog de şcoală nouă
- D. R. Popescu, Leul albastru
- Ioan Groşan, Marea amărăciune
- Radu Petrescu, Ocheanul întors
- James Joyce, Portretul artistului în tinereţe
- Branislav Nuşici, Anii de şcoală
- G. Galaction, De la noi la Cladova
- G. Ibrăileanu, Adela
- Mircea Eliade, Maitreyi
- Radu Petrescu, Matei Iliescu
- Mircea Cărtărescu, Travesti
- Shakespeare, Romeo şi Julieta
- M. Eminescu, Dorinţa, Floare albastră, Sara pe deal
- G. Coşbuc, Mânioasă, Nu te-ai priceput, Rea de plată
- Lucian Blaga, Nu-mi presimţi, Lumina raiului, Izvorul nopţii
- Tudor Arghezi, Creion, Morgenstimmung
- Nichita Stănescu, Adolescenţi pe mare
- Mircea Cărtărescu, Poema chiuvetei, Mica elegie
- Ion Ghica, O călătorie de la Bucureşti la Iaşi înainte de 1848
- V. Alecsandri, Balta Albă, Istoria unui galbân
- Ion Marin Sadoveanu, Sfârşit de veac în Bucureşti
- G. Călinescu, Cartea nunţii
- Gabriela Adameşteanu, Dimineaţa pierdută
- Victor Hugo, Mizerabilii
- Honoré de Balzac, Iluzii pierdute
- Jack London, Martin Eden
- Panait Istrati, Chira Chiralina
- Jean Bart, Europolis
- M. Sadoveanu, Zodia cancerului sau Vremea Ducăi-Vodă
- Radu Tudoran, Toate pânzele sus
- Miguel de Cervantes, Don Quijote
- E. Hemingway, Bătrânul şi marea
- Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis
- I.L. Caragiale, La Hanul lui Mânjoală, Kir Ianulea, Calul Dracului
- Mircea Eliade, 12.000 de capete de vite
- V. Voiculescu, Şarpele Aliodor
- Dino Buzzati, Secretul pădurii bătrâne
- Ioan Slavici, Moara cu noroc
- Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor
- Milan Kundera, Gluma
- P. B. Shelley, Prometeu dezlănţuit.
- Simone de Beauvoir, Aventurile unei fete cuminţi
- L. Blaga, Hronicul şi cântecul vârstelor
- Goethe, Poezie şi adevăr
- V. Nabokov, Vorbeşte, memorie!
- Marin Preda, Viaţa ca o pradă
- N. Steinhardt, Jurnalul fericirii
- Andrei Pleşu, Minima moralia
- H. R. Patapievici, Cerul văzut prin lentilă
- Shakespeare, Antoniu şi Cleopatra
- L. Caragiale, În Nirvana
