Catedra de geografie
Profesori
prof. Iancu Simona
prof. Iancu Florin
prof. Todiras Alexandru
Activitate
Activitatea profesorilor de geografie s-a desfăşurat conform Programului de activităţi al catedrei, cuprins în planul de activităţi al şcolii:
- Planificarea şi desfăşurarea activităţilor de pregătire suplimentară pentru olimpiadă şi examene naţionale;
- Pregătirea subiectelor pentru teste, teze;
- Profesorii Simona Iancu şi Florin Iancu au participat în Comisia judeţeană a Olimpiadei de Geografie, martie 2009.
- Profesorii Simona Iancu şi Florin Iancu au îndrumat practica pedagogică a studenţilor de la Facultatea de Geografie şi Geologie.
- Profesorul Florin Iancu a participat în Comisia Concursului „Mihai David”, faza pe cerc metodic, martie 2009.
- Profesorii Simona Iancu şi Florin Iancu au participat la ediţia a II-a, a Simpozionului Internaţional „Mediul – prezent şi perspective pentru un viitor ecologic”, cu lucrarea „Degradarea terenurilor în Depresiunea Bârnova – Voineşti din sectorul central al Coastei Iaşilor”, organizat de Liceul „Miron Costin” Iaşi, martie 2009.
- Selectarea elevilor pentru olimpiada judeţeană de geografie, în urma desfăşurării fazei pe şcoală, ianuarie 2009;
- Pregătirea elevilor calificaţi la olimpiada judeţeană şi naţională;
- Îndrumarea elevilor în realizarea lucrărilor pentru Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice, faza judeţeană şi naţională;
- Pregătirea elevilor pentru Olimpiada Ştiinţele Pământului, faza judeţeană;
- Îndrumarea echipajului şcolii participant la Cocursul „Geomondis”, organizat de Liga Studenţilor Geografi, în cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie;
- Participarea profesorilor la cercul pedagogic al profesorilor din luna ianuarie la Colegiul Naţional Iaşi, dl. profesor Florin Iancu fiind şi responsabilul Cercului Metodic nr. 1;
- Organizarea Cercului Metodic pe semestrul al II-lea, ca aplicaţie practică în Parcul Naţional Vânatori Neamţ, în cadrul căruia prof. Alexandru Todiraş a prezentat lucrarea „Grădinile Iaşilor – natură şi arhitectură”.
- Colaborare cu organizaţia „Greenpeace România”;
- Colaborare cu Facultatea de Geografie şi Geologie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi;
- Colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi.
Activitati educative si extrascolare:
- Profesorii Simona Iancu şi Florin Iancu, în colaborare cu profesorii Mircea Nedea, Mariana Nechita şi Adina Imbria au elaborat şi implementat Proiectul educaţional GREEN. În cadrul acestui proiect s-au desfăşurat trei activităţi, după cum urmează:
1. „Green la început”
Această activitate s-a desfăşurat pe 6 mai 2009, în Sala de Festivităţi a colegiului.
Au participat:
- Directorul şcolii
- Decanul Facultăţii de Geografie şi Geologie, din cadrul Universităţii „Al.I. Cuza” Iaşi
- Reprezentantul Grădinii Botanice „A. Fătu” Iaşi
- Reprezentantul „Greenpeace România”
- Profesori coordonatori, profesori colaboratori, alte cadre didactice, 250 elevi
În cadrul activităţii a fost prezentat proiectul, prezentare precedată de un videoclip ilustrativ. Elevii din grupul de lucru au distribuit celor prezenţi în sală fluturaşi al căror conţinut cuprindea mesaje ecologice.
La finele activităţii, prof. dr. Iancu Ovidiu a prezentat elevilor din clasele terminale oferta educaţională a Facultăţii de Geografie şi Geologie.
2. „O floare pentru şcoala mea!”
Acestă activitate s-a desfăşurat ca primă etapă a Proiectului educaţional Green, pe 8.05.2009, fiind implicate 26 de clase, participând aproximativ 600 de elevi.
Elevii au plantat răsaduri de flori, după ce în prealabil au fost realizate schiţele de amplasament în colaborare cu un specialist de la Grădina Botanică. În acelaşi timp, alţi elevi au ecologizat spaţiile din incinta şcolii.
- 3. Green Day
Activitate organizată cu ocazia Zilei mondiale fără Tutun, în zilele de 1-2 iunie 2009.
Pe 1 iunie 2009, elevii din grupul de lucru au distribuit elevilor fumători câte o bomboană şi un pliant ce conţinea informaţii despre efectele nocive ale fumatului, în schimbul unei ţigări. Au fost colectate aproximativ 600 ţigări.
Pe 2 iunie 2009, în Sala de Festivităţi a Colegiului au fost prezentate efectele dăunătoare ale fumatului de catre un reprezentant al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi. La activitate au participat activ şi profesorii Mihaela Doboş, Cezar Zaharia şi Cristian Munteanu, prezentând într-o manieră explicită experienţele personale legate de fumat. Elevii au intervenit cu întrebări şi comentarii, iar în final au avut posibilitatea să afle nivelul concentraţiei de CO2 din plămâni cu un aparat de la D.S.P. Iaşi.
- Proiectul SCIENCE WEEK, desfăşurat în perioada 11-15 mai 2009, a implicat un număr mare de elevi, coordonaţi de profesorii Simona Iancu şi Florin Iancu.
În cadrul proiectului s-au desfăşurat următoarele activităţi:
- Vizită la Muzeul mineralogic din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie (clasele:
a IX-a A, a X-a E, a XI-a A, a XI-a B)
- Întâlnire cu prof. dr. univ. Baciu Sorin, de la Facultatea de Geografie şi Geologie, în cadrul a fost prezentată una dintre ascensiunile de pe vârful Aconcagua. Au participat şi elevi din alte cinci colegii şi licee ieşene.
- Concurs de cunoştinţe geografice, desfăşurat în două etape, una pentru elevii de gimnaziu, alta pentru elevii de liceu. Au participat în total 56 elevi, cărora li s-au acordat premii şi menţiuni. Marele premiu, un laptop oferit de Fundaţia „Dinu Patriciu”, a fost obţinut de elevul David Sebastian, clasa a XII-a B.
- Cu ocazia Zilelor Şcolii, în perioada 18 – 22 mai 2009, profesorii Simona Iancu şi Florin Iancu au iniţiat şi organizat următoarele activităţi:
1. Concursul de educaţie ecologică “GEOMONDIS”
Acest concurs a fost organizat pe 18.05.2009, implicând elevi din clasele a VI-a şi a VII-a. Concursul a constat într-o probă teoretică, cu subiecte de educaţie ecologică, urmată de două probe practice: la prima probă elevii au avut de recunoscut şi de descris biotopuri de pe Terra pe baza unor imagini, iar la ultima probă copiii au realizat desene pe tema „Un oraş poluat”.
2. Sesiunea de proiecte „DIALOGURI INTERDISCIPLINARE”
Această activitate a fost proiectată în parteneriat cu Catedra de Limba şi Literatura Română, la iniţiativa profesorilor Doboş Mihaela şi Zaharia Cezar, fiind realizată pe 19.05.2009.
În cadrul sesiunii, la disciplina Geografie, au fost prezentate 10 proiecte având tematici diverse: „Bruxelles”, „Pamukkale”, „Cele şapte minuni ale lumii moderne”, „Viaductul Millau”, „Istoria lalelelor”, „Peru”, „Ecluza Falkirk din Scoţia”, „Metroul din Moscova”, „Petra din Iordania”, „Portugalia”.
Proiectele prezentate au realizat transcederea informaţiilor din cele două discipline din planul formal, teoretic, în planul coeziunii transdisciplinare, elevii dovedind capacităţi deosebite în acest sens.
3. Expoziţia de fotografie „IAŞII ÎN IMAGINI”
Această activitate s-a desfăşurat pe 20.05.2009, fiind coordonată de prof. Iancu Simona şi prof. Iancu Florin
Elevii au relizat fotografii în Iaşi, surprinzând diferite aspecte, fie naturale, fie antropice. Fotografiile au fost folosite la realizarea unor panouri cu titlul „Iaşii în imagini”, care au fost amplasate pe pereţii culoarului din proximitatea Laboratorului de geografie „Mihai David”.
Au participat elevi din clasele: a IX-a A, a IX-a B, a IX-a C, a IX-a E, a X-a E.
- Pe parcursul anului şcolar, au fost organizate excursii de studiu, vizite şi drumeţii, în acord cu obiectivele programei şcolare.
- „Pe urmele lui Mihai Eminescu” - excursie la Ipoteşti, desfăşurată pe data de 05.06.2009, cu elevii clasei a VII-a D, insoţiţi de prof. diriginte Simona Iancu.
Vizită la Grădina Botanică “A. Fătu” Iaşi, cu elevii claselor a VII-a D şi a X-a E, în cadrul orelor de dirigenţie, de către profesorii Iancu Simona şi Iancu Florin.
- În vacanţa de vară s-au desfăşurat următoarele activităţi:
1. “Turcia – vestigii antice şi soare mediteranen”- tabără în localitatea Kuşadasi, Turcia, la care au participat elevi din clasele VII-IX, în perioada 16 – 26 iunie 2009.
2. “Croaţia – paradis natural” – tabără în localitatea Selce, Croaţia, la care au participat elevi din clasele VIII-X, în perioada 2 – 12 iulie 2009.
3. “Carstul din munţii apuseni” – tabără de ecologie organizată în localitatea Arieşeni, jud. Bihor, cu elevi din clasele VII-XI, în perioada 18 – 24 iulie 2009.
