Now loading.
Vă rugăm aşteptaţi.

Menu

Strategii de disciplinare pozitivă

Strategii de disciplinare pozitivă

publicat în Părinți pentru Părinți

Cum stabilim limite, menţinând în acelaşi timp relaţii pozitive cu copilul? Ce strategii de disciplinare sunt eficiente în situaţiile tensionate? Cum încurajăm cooperarea şi comportamentele adecvate ale copilului?

La toate aceste întrebări am căutat răspunsuri împreună cu părinţii elevilor din învăţământul primar, joi, 21.04.2016, într-o atmosferă relaxantă si creativă. Am aflat că, din punct de vedere etimologic, cuvântul disciplină e înrudit cu cuvântul discipol şi înseamnă a învăţa, prin urmare, disciplinarea pozitivă înseamnă focalizarea pe aspectele pozitive ale unui comportament şi achiziţia unor comportamente sănătoase.

Deoarece modul în care se exprimă comportamentul depinde de abilităţile pe care le are copilul în repertoriul său comportamental, metodele de disciplinare sunt nuanţate în funcţie de specificul psiho-aptitudinal al acestuia. În plus, părinţii au descoperit şi exersat metode de disciplinare specifice pentru următoarele categorii de situaţii:
- când copilul învaţă un comportament nou;
- când dorim să consolidăm un comportament;
- când copilul nu este motivat, deci nu vrea să-şi însuşească un anumit comportament.

În concluzie, datorită legăturilor afective care există între membrii unei familii, părinţii pot influenţa decisiv comportamentul copilului şi determina schimbarea profundă a acestuia. Implicarea unui specialist poate fi necesară, dar niciodată nu este suficientă pentru rezolvarea problemei copilului. Alianţa familie-şcoală, bazată pe încredere reciprocă şi colaborare permanentă, garantează succesul acţiunii de disciplinare şi educare a copilului.

În calitate de facilitatori ai activităţii, consilierii şcolari, prof. Ana-Camelia Tamaş şi prof. dr. Irina Dumitru mulţumesc părinţilor pentru implicarea în activitate, deschiderea şi receptivitatea manifestate. Totodată, vă invităm să ne trimiteţi sugestiile dumneavoastră, feedback cu privire la activităţile la care aţi participat la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Vă aşteptăm cu interes la viitoarele noastre activităţi!

Echipa de implementare a Programului Părinţi pentru părinţi

16 06, 2016