Now loading.
Vă rugăm aşteptaţi.

Menu

Părinţii, modele de carieră

Părinţii, modele de carieră

publicat în Părinți pentru Părinți

Alegerea traseului profesional este o etapă decizională importantă în viaţa adolescenţilor. În acest context, întâlnirea elevilor cu personalităţi marcante din diferite domenii profesionale reprezintă nu doar un eveniment necesar pentru o decizie responsabilă, ci mai ales o resursă inspiraţională semnificativă.

Mulţumim şi pe această cale părinţilor care şi-au asumat rolul de facilitatori pentru alegerea profesiei, colaborând cu consilierii şcolari, prof. dr. Irina Dumitru şi prof. dr. Elena Adumitroaie, în realizarea unor activităţi de orientare şcolară şi profesională pentru elevii din clasele a XI-a.

Astfel, în data de 07.03.2018 a avut loc activitatea intitulată Sistemul judiciar din România, invitată fiind doamna judecător Cristina Truţescu, Preşedinta Curţii de Apel, Iaşi, părinte al unei eleve din clasa a XI-a. Activitatea a avut ca scop informarea elevilor cu privire la instituţiile implicate în realizarea actului de justiţie, atribuţiile specifice profesiilor din sistemul judiciar, criteriile privind accesul la aceste profesii şi formarea unei atitudini proactive, responsabile în ceea ce priveşte viitorul profesional. Elevii au avut oportunitatea de a adresa întrebări doamnei judecător Cristina Truţescu şi de a reflecta la abilităţile şi capacităţile personale care i-ar susţine în practicarea profesiilor din domeniul juridic, alegerile lor vocaţionale fiind astfel mai bine asumate, iar decizia profesională fiind astfel mai raţională şi mai adecvată resurselor personale.

Activitatea Profesia de psiholog - Repere identitare, realizată în data de 23.05.2018, la care a fost invitat domnul conf. univ. dr. Ovidiu Gavrilovici de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, părinte al unui elev din clasa a XI-a, a adus în atenţia elevilor reperele identitare ale profesiei de psiholog, importanţa cunoaşterii psihologice în viaţa de zi cu zi, reprezentările sociale ale acestei profesii, serviciile psihologice existente în diferite domenii de activitate, modul de acces în profesie, abilităţile necesare unui psiholog pentru a realiza intervenţii eficiente. Activitatea a răspuns în mare măsură nevoilor de informare şi educare ale elevilor, modul de desfăşurare realist şi interactiv ajutându-i să se familiarizeze cu domeniul şi să facă legătura între informaţiile prezentate şi profesia de psiholog.

[robo-gallery id="11424"]

07 03, 2018