De Ziua Europei, despre idealuri și educație în spiritul solidarității umane, despre proiecte și valori europene la Colegiul „C. Negruzzi” …

09 May 2021

 

“Europa nu se va construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic,

ci prin realizări concrete care vor genera în primul rând o solidaritate de fapt. ”

Declarație - Robert Schuman

 

 

     Ziua Europei a devenit o dată simbolică și un moment de celebrare a unui

construct politic interesant și complex, generat de Declarația lui Robert Schuman, ministrul francez de externe, citiă în anul 1950, în  fața presei internaționale, prin care chema Franța, Germania și alte state europene să valorifice împreună producțiile de cărbune și oțel pentru consolidarea a ceea ce numim  astăzi Uniunea Europeană. Inspirație, soluție rațională sau analiză lucidă a istoriei, inițiativa respectivă s-a concretizat și a evoluat constant în jurul unor idei de esență - respectarea libertății și a identității fiecărei națiuni membre, generarea de bunăstare și cooperare economică, decuparea unui set de reguli, valori și principii, astfel încât Uniunea Europeană  va deveni o alianță politică, economică și culturală de largă respirație, cu un rol major în perspectivă istorică și în spatiul  internațional.

 

       .În contextul unei globalizări accentuate, al unui postmodernism bazat pe concurență, progres tehnologic, dar și pe impactul proiectelor comune, fondatorii U.E. și-au dat seama că pentru a rezista unei piețe economice și politice internaționale, țările membre trebuie să își propună aceleași obiective, având ca fundament valori, principii, o educație solidă care să respecte, pe de o parte, sistemul național de învățământ și formare, tradițiile și reperele educaționale  din fiecare țară, dar să conțină și elemente care asumă și integrează firesc valori și obiective europene, pe de altă parte. 

 

       Astăzi, putem spune că Uniunea Europeană a reușit să treacă treptat peste barierele economice, sociale, naționale sau internaționale, peste prejudecăți și opinii critice, eurosceptice, mai ales prin perseverență, prin demersuri raționale, înțelepciune și diplomație, prin programele concepute bine și implementate riguros, prin analiza și integrarea de modele și bune practici în diferite domenii, prin strategiile educaționale coerente, creative și deseori vizionare.

 

       La nivelul școlii noastre, din perspectivă pedagogică și de filosofie educațională, dimensiunea europeană a fost mereu o preocupare prin care am intenționat ca tinerii să cunoască și să înțeleagă deplin sensul, valorile și oportunitățile  acestei comunități europene, mersul societății, rolul  și rațiunea schimbărilor, implicându-i în numeroase proiecte, dezbateri, experiențe europene, schimburi culturale și educaționale. Ne dorim , de asemenea,  ca absolvenții noștri să păstreze reperele identitare și culturale specific românești, prețuind, însă, și alte culturi, alte moduri de viață și viziuni  din spații europene, internaționale, multiculturale,  în care vor putea studia, vor călători, se vor împlini profesional.

    De aceea, o școală performantă, așa cum a fost mereu Colegiul “C. Negruzzi”, se orientează spre sisteme de predare și învățare  modernă, spre pregătirea elevilor pentru  societatea  cunoașterii, pentru studiu și cariere profesionale de succes,  pentru cercetare și inovare, formarea profesională relevantă a  absolvenților  care aparțin deja erei digitale. In același timp, noi am deschis elevilor noștri porți și spre  frumusețea învățării și a comunicării dezinvolte în activități nonformale, extracurriculare, spre oportunități de devenire complexă, prin creativitate, dialog, prin curajul opiniei, prin libertatea gândului. Astfel proiectele Colegiului “C. Negruzzi” vizează temeinicia cunoștințelor, competențe lingvistice, științifice, sociale, absolut necesare pentru tinerii secolului XXI, alături de sensibilitatea culturală, de arta de trăi, de a învăța și lucra împreună cu ceilalți, oricâte diferențe ne separă …

 

Spre reflecție

   „A exista, pentru o ființă conștientă, înseamnă a se schimba. A se schimba înseamnă a se maturiza. A se maturiza înseamnă a se crea infinit pe sine însuși.” (Albert Thibaudet)

 

 

                                                       Prof.dr. Camelia Gavrilă

                                              Director al Colegiului “C. Negruzzi”

Programul Școli-ambasador ale Parlamentului European în România la Colegiul Național ”Costache Negruzzi” Iași

Top

Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Politica cookie