Mentorat în managementul educațional - Cercul metodic al directorilor din colegiile și liceele teoretice

14 March 2021

Despre experiențe educaționale în liceele ieșene performante, dialoguri și analize în ambianța intelectuală a Colegiului Național “C. Negruzzi”

Colegiul Costache Negruzzi a fost vineri, 12 martie 2021, gazda unor interesante activități de mentorat, derulate sub cupola Cercului metodic al directorilor din colegiile și liceele teoretice. Întrunirea a vizat analiza și dezbaterea stării învățământului preuniversitar ieșean, modalităti de proiectare managerială pentru semestrul al II-lea, contextualizări și adaptări, modele și soluții, proiecte de viitor. Au participat directori din colegii și licee de prestigiu ale învățământului ieșean: prof. Mihaela Gotcu (Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași), prof. Constantin Chirilă (Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” Iași), prof. dr. Elena Calistru (Colegiul Național Iași), prof. dr. Gabriela Săndulescu (Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași), prof. Ariadna-Cristina Maximiuc (Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iași) și prof. Cristinel Iordachioaia (Inspectoratul Școlar Județean Iași).

În prezentarea documentului elaborat de Inspectorarul Școlar Judeșean Iași, privind starea învățământului preuniversitar ieșean, prof. dr. Camelia Gavrilă, coordonatorul cercului metodic nr.1, a subliniat reușitele școlii ieșene, activitatea complexă și competentă a Inspectoratului Scolar Iași, densitatea demersurilor creative și eficiente, dar și dificultăți inerente perioadei parcurse.

Temele majore ale educației ieșene au implicat preocupări pentru rezultatele la învățătură, mobilizarea școlilor pentru asigurarea condițiilor de studiu adaptate situației epidemiologice actuale, problema normelor didactice, calitatea resursei umane, formarea profesorilor în vederea activităților derulate în sistem online, implicit un nivel sporit al competențelor digitale. Școala ieșeană  a urmărit consecvent dimensiunea incluzivă a educației, pregătirea examenelor naționale, încurajarea excelenței, a valențelor europene ale educației, prin proiecte educaționale relevante și inspirate.

Transferând perspectiva analizei către activitatea desfășurată în Colegiul „C. Negruzzi” în primul semestru, prof. dr. Camelia Gavrilă a menționat modele și soluții identificate la nivelul școlii, coordonate educaționale care susțin performanța în contextul provocărilor acestui an școlar, repere și obiective urmărite, modalități de organizare a educației negruzziste în sistem online, reușite pedagogice, concursuri și competiții la care au participat elevii școlii, demersuri de educație nonformală, publicații semnificative ale profesorilor, marcarea Zilelor Școlii în luna octombrie, păstrarea vocației pentru excelență a Colegiului Negruzzi, chiar și în contextul dificultăților crizei pandemice.

Un moment semnificativ a fost  activitatea practică, intitulată „Dialoguri negruzziste. Proiecte de carieră: idealuri și realități, reflecții și opțiuni la final de liceu”, care a constituit pretextul pentru o călătorie în lumea proiecțiilor personale ale carierei, un moment de reflecție asupra dificultăților unor alegeri importante, asupra tensiunilor generate de varietatea opțiunilor care se deschid în fața absolventului de liceu. La activitate au participat 20 de elevi de clasele a XII-a, care au intrat într-un dialog viu, formal și non-formal, despre traseul educațional spre o carieră de succes, despre interogațiile lăuntrice și opiniile lor asupra mediului școlar și familial în care s-au dezvoltat. “Maturi, inteligenți și analitici, tinerii au vorbit despre sistemul de valori și principii, despre argumente care au modelat opțiunilor lor pentru diferite profesii, au subliniat semnificația modelelor, a profesorilor-mentori care i-au inspirat și i-au susținut științific, au evocat rolul formator al Colegiului Negruzzi în conturarea unor personalități deschise, libere, armonioase, dublate de achiziții cognitive de excepție. Activitatea și dezbaterile au fost coordonate competent și cu talent pedagogic de către profesor dr. consilier Irina Dumitru, în colaborare cu prof. dr. Anca Voicu și prof. dr. Cristina Mocanu” – apreciază prof. dr. Camelia Gavrilă.

Activitatea cercului metodic, în întregul ei, a fost apreciată de participanți, ca fiind ”un segment din reușitele și  normalitatea vieții școlii” (prof.dr. Elena Calistru), un ”exemplu de activitate elevată, de bună practică specifică pentru Colegiul Negruzzi” (insp. Cristinel Iordăchioaia), o secvență de ”creativitate și o sursă de inspirație pentru activități viitoare” (prof. Mihaela Gotcu).

În sublinierea rolului esențial al școlii în comunitate, directorii colegiilor performante ale învățământului ieșean au evidențiat nevoia de revenire a elevilor în spațiul fizic al școlii (prin activități educative non-formale, într-o primă etapă), precum și interesul susținut pentru zona academică, științifică, de performanță, în vederea eludării pericolului de pierdere a elitelor educaționale și a spiritului competițional creator de valori. Totodată, s-a exprimat opinia despre necesitatea unei autonomii crescute la nivelul colegiilor/liceelor care au demonstrat practici manageriale eficiente și de succes, în vederea optimizării actului educațional, în acord cu ethosul școlii, cu interesele, nivelul, obiectivele și standardele specifice.

Se impune, în continuare, o analiză lucidă a oportunităților deschise de provocările contextului educațional atipic traversat și dezvoltarea acestora în proiecte valoroase la nivelul școlilor. Dezbaterea din acest cadru select, în ambianța intelectuală a Colegiului Negruzzi, a dovedit, încă o dată, nevoia de dialog și împărtășire de experiențe pedagogice, manageriale, pentru că, acum mai mult decât oricând, constatăm ca „lumea nu este decât o şcoală pentru întrebări” (Michel Montaigne), un produs al gândirii noastre care, sub presiunea timpurilor și a dinamicii economice, culturale, sociale „nu poate fi schimbată fără a ne schimba gândirea” (A. Einstein).

Top

Acest website folosește cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experiență mult mai bună de navigare și servicii adaptate nevoilor și interesului fiecăruia. Politica cookie

We use cookies to improve our website. By continuing to use this website, you are giving consent to cookies being used. More details…