In memoriam Radu Beligan

RADU BELIGAN –  maestru al scenei cu o cultură vastă, o inteligență rafinată, un caracter plin de noblețe și-a aflat vocația pentru teatru pe băncile Liceului Internat din Iași, pe care l-a absolvit în anul 1937, ca șef de promoție.

”Am adus bucurie oamenilor. Prea multă lume vrea să mă vadă pe scenă. Am peste 70 de ani de când sunt acolo, iar asta înseamnă jumatate din istoria teatrului românesc“.

Radu Beligan, creatorul a peste 80 de roluri în teatru si 30 în filme, deținătorul unei liste impresionante de premii și distincții dar și al unei stele care îi poartă numele, acest patriarh al teatrului si filmului romanesc, aristocrat al artei, mentorul a zeci de generații, idolul a mii de spectatori, a fost cel mai longeviv actor român în activitate, cu o fabuloasă contribuție în teatru, film, televiziune si radio. În neobosita sa viață artistică a fost și regizor si eseist, membru de onoare al Academiei Române, profesor la Institutul de Teatru și Film (1950 – 1965), director al Teatrului de Comedie (1961 – 1969), director al Teatrului National din Bucuresti (1969-1990), președinte activ (1971) și apoi președinte de onoare pe viață al Institutului Internațional de Teatru (1977), autorul mesajului internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului (27 martie 1977), co-președinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO (1971 – 1978), membru al Cartelului Internațional de Teatru (1967), membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet -directorul general al artelor și literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franței, membru al Academiei Le Muse din Florența, semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helsinki (1985).

Cum am intrat în Internatul din dealul Copoului…

 ”…A fost un examen greu şi pe urmă ne-a adunat în curte să anunţe cine a câştigat, iar eu eram primul… Tata era lângă mine şi, la un moment dat, auzim: “Toţi care au fost admişi trebuie să vină să plătească taxa”, iar tata m-a prins de mână ca să nu spun nimic, să stau, că eu mă şi repezisem. Mai avea câţiva bani în buzunar, iar după succesul ăsta formidabil ne-am dus la gară, aveam gratis pe tren, şi am mers la Copou. Tata a cumpărat juma’ de kil de prune şi o pâine… şi acolo, pe iarbă, a avut loc le dejeuner sur l’herbe care celebra succesul meu…”

”…Era un liceu faimos, după modelul franţuzesc, cu propriile orchestră şi fanfară, cu amfiteatru, unde, în fiecare sâmbătă, unul dintre elevii din clasele superioare ţinea conferinţe… o sală de mese care se transforma în sală de spectacol, cu scenă în toată regula – acolo m-am manifestat eu în plin, an de an…”

”Dom’ elev Radu Beligan”, permanent deținător al premiului întâi în toți anii de liceu

”Am fost un elev foarte bun la Internat, pe placa de marmură e scris numele meu, premiant întâi în toate clasele, puteam să fac orice meserie, dar vocația mea era clară de la începutul începuturilor, așa că n-a fost nici o ezitare. Erau aici directori Ionel Teodoreanu și, dupa aceea, cât am facut eu Internatu’, Emil Serges, și ne-au dat amândoi câte-o hârtiuță și veneam aici duminica, când deschidea moș Damira – un actor batrân, bibliotecarul teatrului- și am copiat de la biblioteca asta sute de piese cu mâna mea, așa eram de obsedat de chestia asta…”

“Primul meu contact cu teatrul adevărat”

“…Pot afirma că actul de naștere al vocației mele teatrale a avut loc încă din prima clasă a Liceului Internat. Minunatul, incomparabilul nostru director Theodor Bădărău instaurase sănătoasa tradiție de a ne duce “cu rândul” la galeria Teatrului Național, în fiecare sâmbătă seara. Acolo, la galerie, foarte aproape de cer, a fost primul meu contact cu teatrul adevărat (…) Nu-mi dădeam seama că în acel moment mă legam să intru pentru totdeauna într-un ordin sever, într-o religie înrobitoare, cea mai tiranică și cea mai dulce din lume (…) Acolo m-am hrănit, săptămână de săptămână, acolo am văzut sute de spectacole cu «Les fourberies de Scapin» pe care Comedia Franceză l-a jucat în 1937 pe scena ieșeană (…) Sub aceste fericite auspicii mi-am făcut prima ucenicie în ale teatrului și sunt încredințat că Liceul Internat a însemnat, pentru multe rațiuni, șansa vieții mele”.

”…La Liceul Internat era o mare tradiție (n.r. a scenei), era o sală de mese cu o scenă bine utilată, și erau celebrele Serbări ale Liceului Internat. La fiecare sfârșit de an se făcea o serbare cu o piesă de teatru, cu coruri, cu gimnastică. Și acolo eu, începând din clasa a doua, am jucat permanent. În regia cui?, a lui Ramadan, a lui Ion Sava, adică veneau ei de la Teatru și ne instruiau acolo. Iar când aveam 12 ani, Mihai Codreanu era profesor la Conservatorul de aici și avea în clasă pe Ștefan Ciubotărașu, Ștefan Dăncinescu și pe Gică Novac, un foarte mare talent, care din păcate s-a pierdut, și ei și-au dat examenul de diplomă, cu O noapte furtunoasă. Ștefan Ciubotărașu era jupân Dumitrache, Dăncinescu era Rică, și le trebuia un Spiridon și m-au luat pe mine, pentru că deja se aflase de mine că mă preocupa teatrul. Și astfel am jucat O noaptea furtunoasă la Ateneul Tătărași, cu ei, deci la 12 ani am debutat oarecum profesional.”

Eugene Ionesco i-a recunoscut talentul încă din liceu Destinul a făcut ca, participând în 1937 la concursul deschis tuturor liceelor din ţară, organizat de FIDAC (Fédération Interaliée des Anciens Combattants) – tema acelui an: „Organizarea păcii europene ca urmare a răsboiului mondial” – elevul Beligan N. Radu dintr-a VIII-a a Liceului Internat din Iaşi să ia premiul doi. Lucrarea obţinuse premiul al doilea pe ţară. Spre uluirea mea, acel care făcuse recomandarea pentru premierea mea era – țineți-vă bine!- tânărul profesor de limba română Eugen Ionescu! Anii au trecut şi, în 1964, începusem repetiţiile la Teatrul de Comedie cu «Rinocerii», piesa celui care devenise între timp celebrul autor dramatic francez Eugène Ionesco. Apoi, în seara de 23 mai 1965, spectacolul s-a jucat la Paris, în prezenţa autorului, care spre uluirea şi imensa noastră satisfacţie a declarat că «Rinocerii» noştri au fost cea mai bună reprezentaţie cu această celebră piesă jucată în toată lumea.”

Timpul este o noțiune subiectivă…

 “Timpul este o noțiune subiectivă…întâlnirea  dupa 50 de ani cu acest liceu ce mi-a adăpostit frumoșii ani ai tinereții, întâlnirea cu colegii imi dă impresia unei continuări firești până și a dialogurilor începute atunci… E un sentiment curios… Am senzația că zidurile acestea sunt și rămân martore atâtor și atâtor întâmplări, poartă în ele peste timp cuvintele rostite de marii cărturari ce au făcut din munca lor la catedră într-adevar o artă. Marile rosturi ale vieții și profesiunii foștilor elevi ai liceului, temelia atâtor destine interesante, aici iși află sorgintea, în anii de școală…”.

“Iubiţi ce vreţi, dar iubiţi! Nu există dezastru mai mare ca infirmitatea inimii!”

Radu Beligan a fost întruchiparea desăvârșită a actorului, a omului de teatru, iar prin energia dedicată publicului de-a lungul întregii sale vieți a lăsat un mesaj fundamental: nimic nu se poate construi fără dăruire, credință în valorile fundamentale ale umanității și fără iubire.