“Santa Claus vine şi-n sat”

Miercuri, 21 decembrie 2016, elevii claselor a XII-a B şi a XI-a E au desfăşurat o activitate caritabilă în satul Bereasa, comuna Dăneşti din judeţul Vaslui. Ca într-o poveste de Crăciun (în care domnii diriginţi Lucian Neagu şi Daniel Stanciu au scris câteva rânduri introductive), elevii negruzzişti s-au preschimbat preţ de câteva ore în spiriduşi ai lui Moş Crăciun şi au «adus daruri multe» (dulciuri, fructe , rechizite) unor copii care, locuind pe-un picior de plai parţial asfaltat, trăiesc la sfârşit de an spaima că sania cea nouă a lui Santa Claus, tractată de o herghelie de reni-putere, îi va ocoli ireversibil.

Micii, dar inimoşii locuitori ai satului Bereasa îmbrăcaţi în costume populare i-au întâmpinat cum se cuvine pe mesagerii lui Santa Claus cu dansuri, cântece şi poezii în care n-au lipsit nici urările calde către Moşul mult iubit, nici dorinţele fierbinţi închinate legendarei lui generozităţi. Şi fiindcă Moşul, deşi îi iubeşte pe toţi copiii, are o mare slăbiciune pentru cei care sunt buni nu doar la urătură, ci şi la învătătură, a hotărât să le ofere elevilor merituoşi nişte daruri «updatate» – 6 computere recondiţionate, a căror bună stare de funcţionare, se datorează în mare măsură iscusinţei şi solicitudinii domnului Florin Constantin Sîrghi.

Video

  • Copyright

    Copyright © 2017 Colegiul Național "Costache Negruzzi" Iași. Toate drepturile rezervate.