Centenarul Marii Uniri la Colegiul Naţional ”Costache Negruzzi ”Iaşi

Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi a deschis, luni, 26 martie 2018, seria activităţilor din cadrul Săptămâna „Şcoala Altfel” cu manifestări deosebite dedicate Centenarului Marii Uniri. Evenimentele au cuprins: Conferinţa Centenarul Marii Uniri a Românilor: ce se cuvine să nu uităm, susţinută de prof. univ. dr. Lucian Leuştean de la Facultatea de Istorie a Universităţii ”Al. I. Cuza”, Iaşi;
Lansarea publicaţiei Liceul Internat „C. Negruzzi” în anii Marelui Război. Elevi şi profesori negruzzişti pe front. Lucrarea îşi propune un exerciţiu de reflecţie asupra trecutului Colegiului Naţional ”Costache Negruzzi” şi a modului în care şcoala a devenit parte a evenimentelor care au contribuit la succesul proiectului politic naţional din 1918. Cea mai mare parte a publicaţiei este dedicată celor care şi-au legat destinul de această şcoală –  ca profesori sau ca elevi – şi care au înţeles să se implice în confruntările de pe fronturile Primului Război Mondial şi să lupte pentru un ideal, chiar cu preţul vieţii. Vernisajul expoziţiei tematice Liceul Internat în anii Marelui Război, organizată în spaţiul şcolii, ce cuprinde fotografii, medalii, brevete militare, scrisori, articole din presa vremii etc.
Manifestările au continuat marţi, 27 martie 2018, cu activitatea intitulată Lecţie de istorie în comunitate, organizatorii acesteia urmărind informarea unui public cât mai larg privind istoricul şi rolul Liceului Internat în anii Primului Război Mondial. Astfel, elevii şcolii au distribuit în comunitate un număr de 500 de pliante de prezentare privind evoluţia şcolii în condiţiile dificile generate de înfrângerile militare din 1916 şi de retragerea în Moldova a instituţiilor statului. Iaşul a fost transformat în ”capitală de război”, iar Liceul Internat, ca şi alte instituţii emblematice ale oraşului, au fost integrate în amplul sistem de organizare a ”rezistenţei până la capăt”. Cursurile şcolii au fost suspendate, iar clădirile şi mare parte din dotările acesteia au fost puse la dispoziţia autorităţilor. „La sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire, am considerat că este o datorie morală şi profesională de a aduce în atenţia generaţiilor din prezent aspecte din istoria şcolii în aceste momente importante pentru ţară şi de a le oferi astfel posibilitatea de a reflecta la modul în care profesorii, absolvenţii şi chiar elevii de atunci au înţeles să se implice şi să se sacrifice pentru împlinirea idealului national.” a declarat prof. Elvira Rotundu, directorul colegiului.
  • Copyright

    Copyright © 2018 Colegiul Național "Costache Negruzzi" Iași. Toate drepturile rezervate.